Măsura face parte dintr-un set de modificări legislative adoptate foarte recent de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în încercarea de a tempera explozia din ultimele luni a prețurilor din piața de echilibrare.
OMV Petrom, sigurul mare jucător privat prezent pe piața de echilibrare, unde prețurile au explodat pur și simplu în ultimul timp, ajungând să depășească și 15.000 lei/MWh, are o cotă cuprinsă între 10-20% pe acest segment, în funcție de vreme, care afectează hidraulicitatea. Ceilalți 3 mari jucători de pe această piață, Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia și Electrocentrale Craiova sunt companii controlate de statul român.
Ei pregătesc startul lucrărilor de construire a unei centrale fotovoltaice dotată cu sistem de stocare a energiei produse, fiind aproape de obținerea ultimelor autorizări legale necesare.
Piața de echilibrare a ajuns recent sub lumina reflectoarelor, după ce furnizorii de energie s-au plâns că, deși dezechilibrele din sistemul energetic au scăzut, adică au reușit să-și îmbunătățească prognozele, acestea anticipând mai fidel consumul efectiv al clienților, prețurile au explodat pur și simplu
Furnizorii de energie s-au plâns în ultima vreme că, deși dezechilibrele din sistemul energetic au scăzut, adică au reușit să-și îmbunătățească prognozele, acestea anticipând mai fidel consumul efectiv al clienților, prețurile au explodat pur și simplu.